Misiunea


     Universitatea „Mihail Kogalniceanu” este prima universitate privata din zona Moldovei, infiintata in 1990 si acreditata prin Legea 137/2005, cu studii universitare de licenta si de master in cadrul Facultatii de Drept, care include specializarile Drept si Comunicare si relatii publice.

     Misiunea Universitatii „Mihail Kogalniceanu” este aceea de a contribui la progresul cunoasterii, prin activitatile didactice si de cercetare, de a raspandi valorile unui invatamant superior liber si pluralist,  de a contribui la   progresul societatii romanesti prin formarea unor specialisti competitivi.

     Dupa 1990, ne-am asumat aceasta misiune impunandu-ne drept o alternativa la invatamantul superior public, in paralel cu stabilirea unor relatii de cooperare cu institutii de invatamant si cercetare de stat sau private, din Iasi si din alte centre universitare ale tarii. Totodata, Universitatea „Mihail Kogalniceanu” si-a dezvoltat o puternica dimensiune internationala si europeana, prin activitatea stiintifica a corpului profesoral si prin cooperarea cu universitati de prestigiu din strainatate.

     Consideram ca studentul este partenerul nostru in cadrul actului educational si promovam un cadru de dialog deschis si participativ atat in ceea ce priveste aspectele curriculare, cat si in alte domenii de interes pentru studenti. Universitatea „Mihail Kogalniceanu” va ramane o entitate dinamica, adaptata schimbarilor din societatea romaneasca, inclusiv celor de pe piata muncii, prin inserarea experientei profesionistilor in activitatea academica.

      Suntem o Universitate ieseana. Incercam sa onoram traditia intelectuala a capitalei culturale a Moldovei  prin demersurile noastre academice si suntem un partener activ in proiectele de dezvoltare a Iasului si a regiunii.

  


Last Updated on Wednesday, 08 April 2015 07:58