Regulament privind activitatea profesionala a studentilor pe baza sistemului de credite transferabile


Valabil de la 01.10.2012

(pentru anul universitar 2012 -2013)


Capitolul I. Principii generale

Capitolul II. Organizarea activităţii didactice

- Structura universităţii

- Sistemul European de Credite Transferabil ECTS

Capitolul III. Desfăşurarea activităţii didactice

A. Înmatricularea şi înscrierea la activitatea didactică

B. Transferuri, întreruperea studiilor, exmatriculări, reînmatriculări, retragerea de la studii

C. Promovarea examenelor şi a anului de studiu

D. Durata studiilor

E. Finalizarea studiilor

Capitolul IV. Drepturile şi îndatoririle studenţilor

Capitolul V. Dispoziţii finale şi tranzitorii


Capitolul I. PRINCIPII GENERALE

Art. 1.1. În Universitatea “Mihail Kogălniceanu” Iaşi întreaga activitate se desfăşoară pe baza Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, Legii nr.288/2004 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare, a O.U.G. nr.75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată şi modificată prin Legea nr. 87/2006 şi a Cartei proprii adoptată de Senatul Universităţii, urmărindu-se realizarea următoarelor obiective:

-          excelenţa în predare;

-          promovarea ştiinţei în spiritul valorilor democraţiei, al standardelor morale, al libertăţii academice, al deschiderii spre integrare în comunitatea ştiinţifică internaţională şi în spaţiul de cultură şi civilizaţie europeană;

-          prevenirea formelor de exclusivism şi de intoleranţă;

-          oferirea de  programe academice destinate să satisfacă o paletă cât mai largă de cerinţe educaţionale, programe oferite prin componentele sale – facultăţi, colegii, departamente, precum şi prin alte unităţi;

-          adecvarea cunoştinţelor şi dexterităţilor absolvenţilor la cerinţele de încadrare;

-          identificarea şi valorificarea posibilităţilor de încadrare ale absolvenţilor.

Art. 1.2. Programele academice oferite studenţilor şi absolvenţilor interesaţi de specializare şi perfecţionare prin studii universitare de masterat şi postuniversitare vor fi concepute la nivelul standardelor internaţionale, pornind de la tradiţiile şcolii româneşti şi adoptând modele consacrate la care se poate adapta învăţământul universitar românesc în general şi cel de la Universitatea “Mihail Kogălniceanu” în special.

Art. 1.3. Universitatea “Mihail Kogălniceanu” din Iaşi asigură dreptul de opţiune al studenţilor în alegerea disciplinelor, conform planului de învăţământ, mobilitatea între specializări înrudite, pe bază de criterii specifice şi recunoaşterea creditelor obţinute anterior în Universitate sau în alte universităţi, româneşti sau străine, comparabile din punct de vedere al standardelor didactice.

Art. 1.4. Pentru studenţii de excepţie, Universitatea dezvoltă programe selective de pregătire profesională, valorificându-se capacitatea acestora de realizare a performanţei. Studenţii cu aptitudini de cercetare ştiinţifică pot fi integraţi în colectivele de cercetare ale cadrelor didactice sau în seminariile ştiinţifice ale cadrelor, aplicându-se sisteme de motivare specifice.

Art. 1.5. Pentru informarea studenţilor, precum şi a candidaţilor la admitere, înainte de începerea anului universitar, fiecare facultate sau specializare elaborează un Ghid de studii ce cuprinde un pachet informaţional, referitor la toate elementele prevăzute de art.4 din Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr.3617 din 16.03.2005.


Capitolul II.       ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE

Art. 2.1. Structura Universităţii (facultăţi, specializări, departamente, colective) este flexibilă. Strategia universitară, prognoza didactico-ştiinţifică şi noile reglementări juridice pot determina înfiinţarea de noi structuri. Propunerile pentru facultăţi şi specializări noi pe domenii se aprobă de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului, iar organizarea acestora, de către Senatul Universităţii.

Art. 2.2. Programarea, organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ se înscriu în prevederile legale menţionate la art. 1.1 şi decurg din autonomia universitară.

La Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi studiile universitare se organizează conform legii, după cum urmează:

  1. Studii universitare de licenţă
  2. Studii universitare de masterat
  3. Studii postuniversitare de specializare

I.  Studiile universitare de licenţă asigură un nivel de calificare adecvat exercitării unei profesii în vederea inserţiei pe piaţa forţei de muncă, prin cunoştinţe generale şi de specialitate corespunzătoare.

II.  Studiile universitare de masterat şi postuniversitare de specializare asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică si extinderea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diploma obţinută la finalizarea studiilor universitare.

Art. 2.3 Admiterea candidaţilor la studii universitare de licenţă şi la studii universitare de masterat şi postuniversitare de specializare se face pe bază de evaluare, în limita cifrei de şcolarizare propuse de Senatul Universităţii şi aprobată de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului respectând legislaţia în vigoare. Procedurile de selecţie se desfăşoară în limba română, au caracter flexibil, folosindu-se criterii specifice, în funcţie de particularităţile viitoarei profesii. Prezentarea la concurs este condiţionată de posesia diplomei de bacalaureat (sau echivalentul acesteia).

Studenţii pot urma concomitent două specializări, dacă îndeplinesc condiţiile de evaluare cerute, cu aprobarea Consiliului Facultăţii.

Pentru admiterea la cursurile  universitare de masterat sau postuniversitare de specializare  candidaţii trebuie să fie licenţiaţi.

Activitatea didactică se organizează la cursuri cu frecvenţă.

Art. 2.4. Unitatea de bază în planul de învăţământ este  semestrul. Acesta cuprinde:

-          pentru studiile universitare de licenţă - 14 săptămâni de activitate didactică  (incluzând şi practica studenţească) şi 3-4 săptămâni sesiune de examene (ian.-febr. şi mai-iunie), care se completează cu 2 săptămâni de restanţe în sesiunea din toamnă (sept.). Pentru anii terminali, durata activităţii didactice este de 12 săptămâni pe semestru.

-          pentru studiile universitare de masterat si postuniversitare de specializare – 14 săptămâni de activitate didactică  3 săptămâni sesiune de examene pentru fiecare semestru.

Art. 2.5. Planurile de învăţământ se întocmesc în raport cu standardele naţionale şi internaţionale, adecvându-se la criteriile învăţământului de performanţă;

a)     Planurile de învăţământ se elaborează pentru fiecare specializare din cadrul facultăţii, se analizează în cadrul consiliului facultăţii şi se aprobă de către Senatul Universităţii la începutul fiecărui an universitar.

b)     Planurile de învăţământ conţin discipline fundamentale, discipline de specialitate şi discipline complementare, durata standard de studiu a unei discipline fiind de un semestru. Disciplinele sunt oferite în regim obligatoriu, opţional şi facultativ. Dobândirea de către studenţi a cunoştinţelor de bază pentru o specializare se face prin disciplinele fundamentale, oferite, în general, în regim obligatoriu. Disciplinele de specialitate sunt axate pe acumularea de cunoştinţe profesionale şi se oferă în regim obligatoriu şi opţional. Domeniile complementare sunt acoperite prin discipline opţionale şi facultative.

c)      În funcţie de specificul facultăţilor şi al specializărilor, planurile de învăţământ pot fi concepute şi în structură modulară, cursurile putându-se desfăşura atât cu frecvenţă zilnică cât şi modulară.

d)     Se pot organiza, cu aprobarea Senatului, cursuri sau cicluri de pregătire integrală în limbi de circulaţie internaţională.

Art. 2.6. În evaluarea activităţii studenţilor tuturor specializărilor, Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi aplică SISTEMUL EUROPEAN DE CREDITE TRANSFERABILE ECTS (European Credit Transfer System).

Art. 2.7. Pentru disciplinele din planul de învăţământ şi pentru cele oferite pentru obţinerea de certificate se acordă credite.

Suma creditelor pe un semestru este de 30 de credite.

Pentru dobândirea statutului de absolvent al unei specializări,  trebuie să se obţină un număr de credite egal cu numărul semestrelor normate pe specializări înmulţit cu numărul de credite/semestru.

Neasigurarea continuităţii conduce la exmatricularea studentului, cu excepţia cazurilor  de întrerupere de studii şi de prelungire de şcolaritate.

Creditul este o unitate convenţională care măsoară volumul de muncă al studentului şi corespunde unui număr de  30 h de studiu. La cuantificarea prin credite sa iau în considerare toate formele de activitate: curs, seminar, laborator, examene, practică, studiu individual, proiecte.

a) Studentul primeşte integral creditele alocate dacă promovează disciplina studiată.

b) În cazul în care se organizează învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, numărul creditelor acordate pentru fiecare disciplină este acelaşi ca la învăţământul cu frecvenţă.

c) Examenul de licenţă se creditează suplimentar conform legislaţiei în vigoare.

d) Pentru promovarea unui semestru sau a anului universitar studentul trebuie să obţină un un punctaj minim. Punctajul reprezintă suma produselor dintre nota obţinută la examene şi numărul de credite alocate disciplinelor respective.

e) Disciplinele prevăzute în planurile de învăţământ vor fi codificate printr-un sistem unic la nivelul universităţii.

Art. 2.8. Pentru asigurarea implementării şi aplicării ECTS se desemnează un  coordonator la nivelul fiecărui departament - director de studii care desfăşoară activităţi de consiliere şi echivalare; acesta va aviza cererile de transfer, înmatriculări, reânmatriculări şi inscrieri în ani superiori răspunzând de aplicarea corectă a regulilor privind ECTS. Coordonatorul va prezenta periodic decanului rapoarte de analiză a funcţionării sistemului şi propuneri de îmbunătătire a condiţiilor de aplicare la nivelul fiecărei facultăţi.

Art. 2.9. În aplicarea sistemului de credite se folosesc următoarele reguli procedurale:

- creditele sunt numere întregi;

- numărul de credite alocat unei discipline nu este divizibil pe forme de activitate;

- creditele sunt transferabile între specializări diferite sau între domenii adiacente la cererea studentului, şi se aprobă de consiliul facultăţii la care se solicită transferul;

- creditele sunt transferabile de la o unitate de învăţământ la alta pe discipline, pe grupuri de discipline (module) sau pe perioade compacte de studii, la cererea studentului şi se aprobă de către Consiliul Facultăţii la care se solicită transferul, dacă există un acord între instituţiile de învăţământ implicate;

- creditele se pot obţine în avans doar în ordinea crescătoare a semestrelor, în condiţiile respectării succesiunii de parcurgere a disciplinelor din planul de învăţământ, şi se pot reporta în semestrele următoare, în aceleaşi condiţii. Obţinerea în avans sau reportarea în semestrele următoare se face la cererea studentului şi se aprobă de biroul consiliului facultăţii.

- creditele odată obţinute se acumulează pe întreaga durată a şcolarităţii şi recunoaşterea lor este de competenţa facultăţilor;

Art. 2.9.1 Transferul de credite se poate realiza în următoarele situaţii:

a)    pentru discipline promovate în anul anterior, de către studenţii care refac anul anterior;

b)    pentru disciplinele urmate la alte specializări din universitate sau din cadrul altei universităţi, dacă studentul urmează o a doua specializare, sau o specializare înrudită ( adiacentă);

c)    pentru disciplinele din aceeaşi specialitate urmate la alte facultăţi din ţară sau din străinătate;

d)    pentru stagiile efectuate în străinătate;

e)    pentru studenţii primiţi prin transfer de la alte instituţii universitare;

f)     pentru studenţii reînmatriculaţi sau la continuare de studii.

Art. 3.0. Fişele de disciplină se elaborează de către titularii de discipline şi se aprobă de departament.

În conţinutul fiecărei  fişe de disciplină trebuie să se precizeze disciplinele recomandate a fi parcurse anterior  pentru înscrierea studentului la acea disciplină.


Capitolul III.          DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII DIDACTICE


  1. Înmatricularea şi înscrierea la activitatea didactică (studii)

Art. 3.1.  Înmatricularea la Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi se face prin decizia Rectorului, după îndeplinirea tuturor cerinţelor, în baza propunerii înaintată de decanul facultăţii.

a) Înmatricularea în anul I de studii pentru studiile universitare de licenţă se face pe baza rezultatelor de la concursul de admitere şi după plata taxei stabilită de Consiliul de Administraţie. Decizia de înmatriculare este precedată de încheierea unui contract, între Rectorul Universităţii şi fiecare student(ă), prin care sunt stipulate drepturile şi obligaţiile reciproce, conform capitolului IV din prezentul regulament şi al legislaţiei în vigoare. Conţinutul contractului este prezentat în anexă şi face parte integrantă din regulament.

După înmatriculare, fiecare student(ă) este înscris(ă) în registrul matricol, sub un cod unic, valabil pentru întreaga sa şcolarizare. Aceste coduri se dau în continuare, pentru fiecare serie nouă de studenţi. Aceeaşi procedură se aplică şi în cazul studenţilor transferaţi de la alte Universităţi.

La înscrierea studenţilor în registrul matricol, acestora li se întocmeşte şi dosarul personal, care va cuprinde:

- cerere de înscriere în anul I de studii;

- diploma de bacalaureat, în original şi în copie legalizată;

- actul de naştere în copie legalizată;

- alte acte care atestă modificarea numelui în copie legalizată;

- adeverinţă de sănătate;

- documentele în baza cărora au fost admişi;

- contractul încheiat între Rector şi student.

Pe perioada şcolarizării, dosarul se completează cu: cererea de înscriere de la începutul fiecărui an universitar, copia certificatului de căsătorie sau alte acte care atestă modificarea numelui; actele necesare pentru scutirea de taxă sau pentru acordarea bursei; actele prin care se certifică studiile efectuate la alte universităţi din străinătate şi rezultatele obţinute.

b) Înmatricularea studenţilor în ani superiori proveniţi de la alte specializări adiacente sau înrudite din cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu” – Iaşi sau de la alte universităţi, se poate face prin recunoaşterea şi echivalarea creditelor cumulate, cu condiţia respectării prevederilor art.3.1 din prezentul regulament şi cu susţinerea examenelor de diferenţă . Cererea de înmatriculare  va fi avizată de către CRID şi de către directorul de studii.

c) Înmatricularea la programele  universitare de masterat sau postuniversitare de specializare din cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu”  se face prin decizia rectorului, după îndeplinirea tuturor cerinţelor, în baza propunerii înaintate de decanul facultăţii

d) La înscriere decanatul eliberează fiecărui student carnetul de student care se vizează anual şi serveşte ca act de identificare la intrarea la examene, în cămine, biblioteci, baze sportive şi la diferite activităţi unde se cere să se facă dovada calităţii de student, precum şi la obţinerea oricăror alte facilităţi. În cazul în care studentul pierde carnetul, se eliberează duplicat după anunţarea în presă a pierderii.

Art. 3.2. Înscrierea studenţilor în anul I de studii se aprobă de către decanul facultăţii la începerea anului universitar, după depunerea de către studenţi a cererilor de înscriere. Înscrierea în anul II de studii şi următorii se poate opera dacă studentul a acumulat cel puţin 20 de credite şi un punctaj minim de 120 puncte în anul de studii precedent.

În cazul disciplinelor opţionale, al pachetelor de discipline opţionale şi al celor facultative, opţiunea studenţilor se exprimă în scris, în primele două săptămâni de la începerea anului universitar.

Art. 3.3. Studenţii au dreptul să participe la toate formele de activitate didactică prevăzute în planul de învăţământ. Modul de frecventare a orelor de activitate didactică, precum şi îndeplinirea lucrărilor desfăşurate la acestea se stabilesc, în funcţie de specificul disciplinelor, de către Consiliul facultăţii.

Pe parcursul semestrelor se organizează, în cadrul orelor de activitate didactică, lucrări de laborator, analize de caz, dezbateri tematice etc., rezultatele obţinute fiind luate în considerare la evaluările finale cu o anumită pondere, în funcţie de specificul disciplinelor, pondere aprobată de Consiliul facultăţii şi comunicată studenţilor în prima oră de activitate la disciplinele respective.

  1. Transferuri, întreruperea studiilor, exmatriculări, reînmatriculări, retragerea de la studii

Art. 3.4. Studenţii se pot transfera de la o specializare la alta,  având în vedere  planurile de învăţământ şi creditele obţinute.

Transferul studenţilor de la facultăţile din afara Universităţii „Mihail Kogălniceanu” –Iaşi la facultăţile cu acelaşi profil din cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu” , sau invers, se poate efectua  în orice an de studii mai puţin primul an, cu respectarea criteriilor de performanţă profesională stabilite de fiecare facultate şi plătind  taxa aferentă.

Cererile de transfer de la o specializare la alta din cadrul Universităţii „Mihail Kogălniceanu” – Iaşi se depun la decanatele facultăţilor cu plata taxei aferente.

Transferurile se pot efectua în primele trei săptămâni de la începerea anului universitar.

Aprobarea transferurilor este de competenţa:

-          Decanului facultăţii, când se solicită transferul de la o specializare la alta în cadrul aceleiaşi facultăţi;

-          Rectorului Universităţii „Mihail Kogălniceanu” – Iaşi, când se solicită transferul de la o facultate din cadrul altei universităţi, cu avizul favorabil al rectorului universităţii de la care se solicită transferul.

Cererile de recunoaştere şi echivalare de studii vor fi analizate şi avizate de către CRID şi de către directorul de studii. Eventualele examene de diferenţă se vor stabili având în vedere planurile de învăţământ şi fişele de disciplină aferente.

Examenele de diferenţă vor avea loc pe parcursul anului înmatriculării.

Art. 3.5. La cererea motivată a studentului, decanul facultăţii poate aproba, în primul semestru al anului universitar, întreruperea studiilor pentru maximum două semestre. În mod excepţional Senatul poate aproba întreruperea pentru o perioadă mai mare. Studenţii care au întrerupt studiile, la reluarea acestora vor îndeplini eventualele obligaţii şcolare de diferenţă, rezultate în urma modificării planurilor de învăţământ.

Un examen promovat într-un an universitar anterior este recunoscut ca promovat chiar dacă se modifică numărul de credite alocat pentru disciplina respectivă. Această dispoziţie se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care, în urma modificării planului de învăţământ, o disciplină de un semestru este divizată în două discipline de semestru sau o disciplină de două semestre este comasată într-o disciplină de semestru. Orice alte situaţii de această natură vor fi reglementate prin hotărâri ale Consiliului Facultăţii.

Art. 3.6. Un student poate fi exmatriculat pentru:

-          neachitarea taxelor de şcolarizare la termen

-          încercarea de promovare a unui examen prin fraudă

-          nepromovarea examenelor în patru semestre consecutive

-          încălcarea gravă a eticii universitare

Art. 3.7. Studentul poate fi reînmatriculat, la cerere, cu plata unei taxe stabilite de Consiliul de Administratie. Reînmatricularea se poate efectua după o întrerupere de studii de maxim 3 ani (consecutivi).

Art. 3.8 Retragerea studentului la cerere, se poate face în următoarele condiţii: 1) la începutul anului universitar, până la data de 15 octombrie cu plata taxei datorate pentru serviciile prestate  şi cu un comision de 10% din totalul taxei anuale; 2) după data de 15 octombrie retragerea este condiţionată de plata integrală a taxei, reprezentând cheltuielile de instrucţie, dotare, investiţii şi acoperirea cheltuielilor pentru locul ocupat  şi disponibilizat prin renunţare.

Art. 3.9. În cazul necompletării numărului minim de studenţi/ masteranzi necesar desfăşurării activităţii didactice în cadrul unei specializări, studentului/masterandului i se va restitui la cerere contravaloarea taxei de admitere şi a taxei de studii plătite.


C. Promovarea examenelor şi a anului de studiu

Art. 3.10. Încheierea activităţii la o disciplină de învăţământ se realizează, în conformitate cu „Ghidul de evaluare al studenţilor” . În funcţie de specificul activităţilor, Consiliul facultăţii poate aproba ca la unele discipline evaluarea cunoştinţelor să se efectueze prin teste succesive, care să cuprindă întreaga problematică de studiu.

a)      Modul de susţinere a examenelor – proba scrisă, proba orală sau probă scrisă şi orală – se stabileşte, pentru fiecare disciplină în parte, de către Consiliul facultăţii, la propunerea departamentelor, înainte de începerea activităţii didactice respective.

b)      Examinarea se realizează, de regulă, pe baza biletelor/testelor de examen, întocmite de examinator şi avizate de şeful catedrei.

c)      Elementele cuantificabile prin notă (nivelul cunoştinţelor din întreaga materie, creativitatea, capacitatea de analiză şi sinteză, frecvenţa şi participarea la procesul didactic) precum şi modul de desfăşurare a verificării (examene, teste, examene parţiale, proiecte) se stabilesc prin fişa disciplinei, avizată directorul de departament şi aprobată de Consiliul facultăţii, fiind comunicate studenţilor la începutul activităţii de la disciplina respectivă.

d)      Notarea răspunsurilor la examene, teste şi probe de verificare se face, de regulă, cu note de la 1 la 10, exprimate în numere întregi, nota minimă de promovare fiind 5. Acolo unde diferite părţi ale disciplinei sunt predate, conform planului de învăţământ, de mai mulţi profesori, studenţii trebuie să obţină nota de promovare la fiecare parte, nota finală reprezentând o medie a notelor obţinute. La examenul la care se dau mai multe probe (scris, oral, proba practică) examinatorul stabileşte o singură notă (cifră întreagă), prin aprecierea rezultatelor obţinute de student, după o procedură adusă la cunoştinţa acestora înainte de desfăşurarea examenului.

Rezultatele la disciplinele facultative nu se iau în calculul mediilor anuale şi nici al punctajului obţinut.

Rezultatele la examen se înscriu în catalog şi în carnetul de note al studenţilor. Cataloagele se depun la secretariatul facultăţii, în maxim 48 ore de la încheierea examenului.

e)      Examenele se susţin în faţa unei comisii formate din cadrul didactic care a predat disciplina respectivă şi cadrul didactic care a condus seminariile/lucrările practice la acea grupă sau, în cazuri speciale, un alt cadru didactic desemnat de şeful de catedră. Înlocuirea examinatorului se aprobă la cererea justificată a acestuia, de către decanul facultăţii.

Art. 3.11. Ziua şi ora susţinerii examenelor se stabilesc de decanate la propunerea grupurilor de studenţi şi după consultarea personalului didactic. Programul se întocmeşte pe grupe şi se aduce la cunoştinţa studenţilor  înaintea începerii sesiunii de examene.

a)      Au dreptul să se prezinte la examene studenţii care au efectuat toate obligaţiile didactice (cursuri, seminarii, proiecte, lucrări practice etc.) prevăzute în planul de învăţământ şi în fişele de disciplina.

b)      La solicitarea studenţilor şi cu acordul cadrelor didactice, Consiliul facultăţii poate aproba organizarea, în timpul vacanţei de vară, în regim de autofinanţare, a unor activităţi didactice (cursuri, seminarii, lucrări practice finalizate cu examen) în sistem modular.

Art. 3.12. La fiecare disciplină, studenţii se pot prezenta la examen de cel mult două ori gratuit, în cadrul sesiunilor stabilite în anul universitar respectiv, conform planului de învăţământ. În cazul în care studenţii nu obţin note de promovare după cea de a doua prezentare, susţinerea unui nou examen se poate face numai cu plata taxei aferente. Examinarea în alt an universitar decât cel în care a fost studiată disciplina se face cu plată.

a)      În situaţii speciale (organizarea cursurilor în sistem modular, plecări în străinătate la date precise, cu burse de studiu; concediu de maternitate), Biroul Consiliului facultăţii poate aproba, la cererea studentului/studentei, cu acordul cadrului didactic, susţinerea unor examene şi în afara sesiunilor programate, cu condiţia ca numărul total de examinări la aceeaşi disciplină să nu fie mai mare de trei. Susţinerea examenelor la reexaminare se face cu plata taxei aferente în sesiunile normale. Cu titlul de excepţie, se pot organiza şi sesiuni suplimentare, în care studenţii pot fi reexaminaţi în extrasesiune, numai cu aprobarea Consiliului de Administraţie şi cu plata taxei stabilite.

b)      Decanul poate aproba reexaminarea pentru mărirea notei, la cel mult două discipline pe semestru, studenţilor care au promovat toate examenele din semestrul respectiv. Reexaminarea pentru mărirea notei nu se poate repeta.

Art. 3.13. Studentul care consideră incorectă evaluarea cunoştinţelor sale poate depune o contestaţie la decanatul facultăţii. Consiliul facultăţii poate anula rezultatul examenului şi aproba o nouă examinare de către o comisie, formată din trei cadre didactice, aprobată în acest sens.

Studenţii care încearcă să promoveze examenul prin fraudă sunt exmatriculaţi din Universitate. Exmatricularea se aprobă de Rector, la propunerea Biroului Consiliului facultăţii.

Art. 3.14. În cazul studenţilor care pleacă la studii  la universităţi din străinătate (cu aprobarea rectorului) recunoaşterea şi echivalarea perioadelor de studii este de competenţa decanului cu avizul directorului de studii pe baza documentelor de studii emise de instituţiile respective.

Art. 3.15. Anul de studiu se consideră promovat dacă studenţii au acumulat 30 de credite şi un minim de 180 de puncte pe fiecare semestru. Studenţii care nu au promovat un an de studii în patru semestre consecutive sunt exmatriculaţi.

Prelungirea de şcolaritate

Art. 3.15 1 Dacă la sfârşitul duratei legale a programului de studii studentul nu a obţinut toate creditele stabilite în planul de învăţământ, el poate solicita prelungirea duratei de studiu în regim cu taxă pentru disciplinele nepromovate cu cel mult un semestru. Studentul trebuie să satisfacă cerinţele planului de învăţământ al promoţiei cu care îşi încheie studiile. În acest caz, solicitantul va avea statutul de student şcolarizat în regim cu taxă, atât pentru disciplinele nepromovate, cât şi pentru disciplinele apărute ca diferenţe ca urmare a eventualei modificări a planului de învăţământ.

Art. 3.16. La cererea studentului se poate aproba efectuarea a doi ani de studii într-un singur an universitar în următoarele condiţii:

a) Studentul să fie înscris în anul II curs zi;

b) Primele două semestre să fie promovate cu o medie de minim 8,50.

c) Taxele de şcolarizare aferente celor 2 ani de studii să fie achitate.

Aceste dispoziţii se aplică numai pentru studenţii de la studiile universitare de licenţă cu durata de 4 ani.


D. Durata studiilor

Art. 3.17. Durata studiilor universitare de licenţă, la cursurile cu frecvenţă, la Universitatea “Mihail Kogălniceanu” este următoarea:

-          4 ani  ( 8 semestre )  pentru specializarea DREPT

-          3 ani ( 6 semestre) pentru specializarea : COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Art. 3.18. Durata studiilor universitare de masterat şi postuniversitare de specializare aprobate în cadrul Facultăţii de Drept este de 1 an (2 semestre) sau 2 ani ( 4 semestre).

E.Finalizarea studiilor

Art. 3.19. Studiile universitare de licenţă se finalizează cu un examen  de licenţă.

Examenul de licenţă pentru specializarea DREPT, acreditată, se organizează pe baza metodologiei proprii aprobată de Senatul Universităţii „Mihail Kogălniceanu”, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Modul de organizare a examenului de licenţă pentru specializările autorizate să funcţioneze provizoriu se stabileşte de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului până la obţinerea acreditării acestor specializări şi se desfăşoară la universităţile acreditate în acest sens.

Subiectul lucrării de licenţă se alege de către candidat, în baza unei liste orientative, elaborate de îndrumătorul ştiinţific şi avizată de către departamente. Aceasta nu exclude posibilitatea unei propuneri,  din partea studenţilor, aceasta urmând a fi aprobată după aceeaşi procedură. Cererea candidatului privind tema aleasă se aprobă de îndrumătorul ştiinţific şi se avizează de către decan.

Asistenţii cu delegaţie de predare pot îndruma lucrări de licenţă cu condiţia ca referatul final să fie contrasemnat de un cadru didactic cu titlul de lector, conferenţiar, profesor care îndrumă lucrările de licenţă de la disciplina respectivă sau de la o disciplină înrudită.

Art. 3.20. Studiile universitare de masterat şi studiile postuniversitare de specializare se finalizează cu  susţinerea lucrării de disertaţie.

Art. 3.21. Studenţii de la cursurile universitare de masterat şi de la cursurile postuniversitare de specializare vor formula cereri privitoare la tema dizertaţiei conform „Precizărilor metodologice privind alegerea, elaborarea susţinerea lucrării de licenţă şi de disertaţie”

Art.3.22. Media minimă de promovare a examenului de dizertaţie este 6 (şase).

Acceptarea pentru susţinerea dizertaţiei  este condiţionată de acumularea numărului total de credite ( 60 sau 120) stabilit pentru programul de masterat respectiv, cu media generală de cel puţin 6 (şase).

Elaborarea şi susţinerea cu succes a lucrării de dizertaţie este apreciată cu 10 credite.


Capitolul IV. DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE STUDENŢILOR


Art. 4.1. Studenţii au drepturi şi obligaţii care decurg din legislaţia generală în vigoare, din Carta şi regulamentele universităţii.

Art. 4.2. În spaţiul universitar, membrii comunităţii academice beneficiază de protecţie din partea autorităţilor responsabile cu ordinea publică. Protecţia se asigură împotriva persoanei sau grupului de persoane care aduc atingere demnităţii umane şi profesionale a membrilor comunităţii academice sau care împiedică exercitarea drepturilor lor.

Protecţia este solicitată de persoana autorizată prin regulamentul universitar, respectiv Carta Universităţii.

Art. 4.3. Studenţii au dreptul să fie aleşi în organele de conducere, conform regulamentelor specifice, să facă parte din asociaţii şi organizaţii sindicale, profesionale şi culturale, naţionale şi internaţionale, precum şi din alte organizaţii, în conformitate cu prevederile legii.

Art. 4.4. Studenţii îşi pot exprima liber opiniile profesionale în spaţiul universitar şi pot întreprinde acţiuni în nume propriu în afara acestui spaţiu, dacă aceasta nu afectează prestigiul învăţământului şi demnitatea de cadru didactic sau de student.

Art. 4.5. Înregistrarea magnetică sau prin procedee echivalente a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce. Multiplicarea sub orice formă a înregistrărilor activităţii didactice de către studenţi sau alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

Art. 4.6. În perioada studiilor studenţii au următoarele drepturi specifice:

a)      să folosească laboratoarele, sălile de cursuri şi seminarii, sălile de lectură, bibliotecile şi celelalte mijloace puse la dispoziţie de către Universitate pentru pregătirea profesională, precum şi pentru activităţile culturale şi sportive;

b)      să aleagă, conform planului de învăţământ, disciplinele sau pachetele de discipline opţionale, pe care le studiază;

c)      să solicite cadrelor didactice, în cadrul orelor de curs, seminar, lucrări aplicative sau consultaţii, clarificarea problemelor din cadrul programelor analitice ale disciplinei;

d)      să urmeze la cerere, în condiţiile art. 58 din Legea învăţământului, şi alte cursuri decât cele prevăzute în planul de învăţământ pentru specializarea respectivă;

e)      să participe la activitatea ştiinţifică, la activitatea formaţiilor artistice, cenaclurilor literare, cluburilor, la activitatea sportivă universitară;

f)       să aleagă şi să fie ales, ca reprezentant al studenţilor, în Consiliul facultătii, Senatul Universităţii precum şi în alte structuri ale universităţii.

g)      să beneficieze de burse de mobilitate, pentru studii, la alte Universităţi din ţară şi străinătate;

h)      să participe, prin libera exprimare a opiniilor, după o procedură aprobată de Senat, la evaluarea activităţii pentru disciplinele frecventate;

i)       să folosească facilităţile de cercetare ştiinţifică ale universităţii.

j)       să urmeze concomitent două specializări, dacă îndeplinesc condiţiile de admitere cerute.

Art. 4.7. Pentru performanţe deosebite obţinute în activitatea profesională şi ştiinţifică, studenţii pot fi recompensaţi prin: diplome de merit, premii anuale sau ocazionale, scutiri de taxă (totală sau parţială)  şi prin alte forme. Acordarea recompenselor se hotărăşte de către Consiliul de Administraţie la propunerea Consiliului Facultăţii. Bursele sociale (sub forma reducerii de taxă) se pot stabili de către Consiliul de Administraţie în conformitate cu Regulamentul privind acordarea facilităţilor şi burselor pentru studenţii de la UMK.

Art. 4.8. Studenţii au următoarele îndatoriri specifice:

a)      să îndeplinească toate sarcinile ce le revin potrivit planului de învăţământ şi a fişelor de disciplină;

b)      să respecte normele de disciplină şi etică universitară, în conformitate cu regulamentele proprii ale Universităţii;

c)      să folosească cu grijă bunurile materiale existente în spaţiile de învăţământ, cămine, etc., să le întreţină şi să le păstreze în bună stare. Prejudiciile constând din degradarea sau distrugerea acestor bunuri se vor recupera, conform procedurii legale, de la cei care le-au produs;

d)      să achite taxele stabilite de către Consiliul de Administraţie şi făcute publice prin afişare.

Art. 4.9. Nerespectarea de către studenţi a îndatoririlor ce decurg din prezentul Regulament atrage de drept atenţionarea şi aplicarea următoarelor sancţiuni:

a)    avertisment;

b)    ridicarea stimulentelor materiale acordate (scutiri, reduceri sau amânări de taxe);

c)    amânarea examenului la disciplina la care nu au fost îndeplinite obligaţiile minimale;

d)    pierderea dreptului de a se mai prezenta la examene în anul universitar respectiv, în caz de fraudă la examen

e)    exmatricularea din Universitate.

Sancţiunile de la punctele a), b), c) şi d) se aplică de Consiliul facultăţii, iar cele de la punctul e)  de către Rector, la propunerea Consiliului de Administraţie.

Sancţiunea, aplicată în funcţie de gravitatea abaterilor, de repetarea abaterilor şi de condiţiile în care au fost săvârşite, poate fi contestată, în termenul legal de 30 de zile, la organul de conducere imediat superior celui care a aplicat-o, iar în cazul exmatriculării se adresează Senatului.

Art. 4.10. În situaţii litigioase (conflicte inter-personale, comportament indecent, agresare fizică şi verbală, hărţuire sexuală etc.) privind relaţiile dintre cadre didactice şi studenţi, atât studenţii cât şi cadrele didactice se pot adresa Comisiei de etică a Universităţii.

Art. 4.11. În apărarea drepturilor ce decurg din prezentul Regulament, studenţii se pot adresa, îndrumătorului de an sau prin petiţie, organelor de conducere  ale universităţii.


Capitolul V. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII


Art. 5.1. Prezentul regulament a fost supus  dezbaterii  şi modificării în şedinţa Senatului din 14.09.2012 şi intră în  vigoare la data de 01.10.2012.

Art. 5.2. Orice modificare a Regulamentului privind activitatea didactică intră în vigoare începând cu prima zi a anului universitar următor, cu excepţia cazurilor când se stabileşte o altă dată de intrare în vigoare de către Senat.



PREŞEDINTELE SENATULUI

Lector dr. Lucian Dumitru DÎRDALĂ

Ultima actualizare în Vineri, 17 Octombrie 2014 09:37