In cei peste 25 de ani de existenta ai UMK, profesori renumiti din tara si strainatate au purtat pasii studentilor catre o cariera de succes. Bucurandu-se in toti acesti ani de o remarcabila stabilitate, cladindu-si renumele prin respect pentru legile tarii si pentru normele spatiului academic, Universitatea „Mihail Kogalniceanu” este astazi o universitate privata foarte bine cotata in Iasi si pe plan national, avand in derulare doua programe universitare de licenta si trei programe universitare de master, acreditate sau autorizate conform legii. Cei 800 de studenti inscrisi in diversele programe de studii ale UMK beneficiaza de indrumarea competenta a peste 50 de cadre didactice. In cadrul UMK, Programul universitar de licenta Drept, recunoscut pentru calitatea invatamantului si cercetarii stiintifice, este al unsprazecelea din tara, conform ierarhizarii făcute de MECTS, iar specializarea Comunicare si Relatii Publice, nou infiintata, are deja un corp profesoral propriu, alcatuit din specialisti recunoscuti in domeniu. Ne-am asumat de la inceput o vocatie europeana, urmand modelul marelui intelectual si om de stat Mihail Kogalniceanu. Prin intreaga activitate incercam sa onoram acest angajament moral. Am dorit si am reusit sa construim o alternativa la invatamantul public, in contextul noii politici universitare din Romania democratica. Totodata, am cautat sa contribuim la adaptarea tarii noastre la exigentele spatiului universitar european. Consideram ca misiunea noastra este de a contribui, alaturi de invatamantul public, la crearea unor specialisti competitivi, pe plan national si international. In toti acesti ani, am fost calauze bune pentru mii de tineri. Cu seriozitate, exigenta, deschidere si multa dragoste, vom continua sa-i insotim pe toti cei ce ne trec pragul, cu dorinta de a inainta pe drumul fascinant al cunoasterii. |
Ultima actualizare în Miercuri, 08 Aprilie 2015 08:08 |
Biblioteca
Istoricul |