Sondaje 6

Din ceea ce stiu pana in prezent despre UMK, daca un prieten ar dori sa studieze la o Universitate privata si mi-ar cere parerea in privinta UMK
 
ROUMANIE - UN SYSTEME JUDICIAIRE ENTRE FORMALISME EXCESSIF ET EXCES DE POUVOIR

Autor: Elena Simina TANASESCU

Editura: Institutul European

ISBN: 978-973-611-770-1

pp. 89-104

Rezumat

Constituţia României din 1991 a marcat, la nivel juridic, o veritabilă ruptură faţă de trecutul comunist. A fost consacrată o nouă ierarhie de valori, iar aceasta reclama instrumente juridice adecvate. Represiunea penală, necesară în orice stat dar reînnoită în ceea ce priveşte scopurile, funcţiile, formele şi instrumentele, trebuia decuplată de ancorele ideologice anterioare, şi întemeiată în întregime pe principii moderne, care să respecte atât obiectivele proprii legii penale (prevenirea infracţiunilor şi repararea daunelor), cât  şi noua « religie» in statu nascendi – protecţia drepturilor omului. În acest spirit, legea fundamentală adoptată prin referendum la 8 decembrie 1991 conţinea – într-o manieră simbolică, în titlul consacrat drepturilor fundamentale – principii generale de drept penal (legalitatea infracţiunilor şi pedepselor şi prezumţia de nevinovăţie) şi câteva dispoziţii de detaliu, mai degrabă de natură procedurală (privind responsabilitatea penală a demnitarilor sau garanţiile adaptate regimului juridic al unor drepturi fundamentale). Revizuirea constituţională din 2003 n-a schimbat cu nimic acest tablou general, limitându-se pur şi simplu la accentuarea nivelului de detaliu al anumitor dispoziţii constituţionale.

Download