Sondaje 6

Din ceea ce stiu pana in prezent despre UMK, daca un prieten ar dori sa studieze la o Universitate privata si mi-ar cere parerea in privinta UMK
 
ROMANIA - SPATIU ECONOMIC SI GEOPOLITIC DE INTERES MAJOR PENTRU AMERICANI

Autor: Vasile C. NECHITA

Editura:  Cugetarea

Cod ISSN: 973-95314-6-6, pp. 10-17

Rezumat:

Studiul abordează o temă mereu actuală; şi de la începutul secolului nostru şi în perioada interbelică şi imediat după al doilea război mondial şi în anii care au trecut de la revoluţia din decembrie 1989, românii şi-au pus, mereu, aceeaşi problemă: vin sau nu americanii?

Autorul încearcă, pe bază de date şi fapte istorice, să demonstreze că americanii au venit în România, dar nu atât cât s-a dorit şi, mai ales, atât cât ar fi fost, până la urmă, în interesul lor. Argumentele statistice şi logice aduse în acest sens sunt, pe cât de concludente, pe atât de convingătoare. Concluzia care se degajă, din paginile studiului de faţă, este aceea că nici înainte şi nici în prezent, americanii nu au văzut în România cel mai de dorit partener din centrul şi estul Europei. Altele au fost şi sunt ţările care s-au bucurat de interesul şi sprijinul lor. Noi, românii, am fost tot timpul pe un loc marginal şi aceasta pentru că ne-au considerat, de drept şi de fapt, ca aparţinând când spaţiului economic şi geopolitic german, când celui rusesc.

Mise à jour le Mercredi, 14 Septembre 2011 12:26