Sondaje 6

Din ceea ce stiu pana in prezent despre UMK, daca un prieten ar dori sa studieze la o Universitate privata si mi-ar cere parerea in privinta UMK
 
ROLUL SI FUNCTIILE PRESEDINTELUI ROMANIEI

Autor: Genoveva VRABIE

Editura:  Cugetarea

Cod ISSN: 973-95314-1-5, pp. 7-17

Rezumat:

Rolul Preşedintelui României este consacrat în art. 80 din Constituţia României în care se prevede că acesta reprezintă statul roman şi că este garantul independenţiei naţionale, a unităţii şi integrităţii teritoriului ţării. Se specifică, în acelaşi articol, că Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a puterilor publice. În acest scop el exercită funcţia de mediator între puterile publice, precum şi între stat şi societate. Autorul propune interpretarea acestui articol în lumina textelor care consacră atribuţiile Parlamentului şi în acelaşi timp în strânsă legătură cu reglementările privind sarcinile celorlalte autorităţi. În acest fel se poate susţine că Preşedintele României îndeplineşte următoarele trei funcţii: 1) de reprezentare; 2) de apartare a unor valori fundamentale ale societăţii şi 3) de mediere. În ceea ce priveşte prima funcţie, se argumentează că Preşedintele reprezintă poporul, alături de alte organe de stat, mai ales alături de Parlament, care de asemenea este ales. Dar Constituţia trebuie interpretată în sensul că numai Preşedintele României reprezintă statul, în calitate de sistem organizaţional politic. Preşedintele apare ca o încarnare a acestuia; el reprezintă statul atât pe plan intern cât şi pe plan extern. În ceea ce priveşte funcţia de apărare, autorul subliniază că valorile prevăzute în art. 80 sunt aparate şi de alte autorităţi, dar Preşedintele este înarmat cu atribuţii constituţionale specifice, care fac din el un actor politic principal al apărării unităţii şi integrităţii ţării. În sfârşit, funcţia de mediator între puterile publice şi între stat şi societate trebuie înţeleasă în lumina dublei calităţi a Preşedintelui, cea de reprezentant al statului, când se situează pe o poziţie aparte faţă de celelalte autorităţi şi cea de organ executive. Numai în prima calitate Preşedintele îndeplineşte funcţia de mediator.

Mise à jour le Mercredi, 14 Septembre 2011 13:20