Autor: Laura Carmen CUTITARU

Editura:  Cugetarea

Cod ISSN: 973-0-00404-8, pp. 143-148

Rezumat:

În cercetarea psihanalitică, conceptul denumit stadiul oglinzii ocupă un loc fundamental. Jacques Lacan vede în acest concept descoperirea celuilalt de către sine prin autoreflecţie şi autovalidare. În tragedia shakespeareană Othello contemplarea eului în alteritate este interpretată a constitui un exerciţiu psihologic central. Protagonistul piesei ex-perimentează recunoaşterea şi certificare propriei individualităţi în interiorul sistemului oglinzii, care îl respinge doar prin raportarea deviată în celălalt. Astfel de oglinzi, concave pentru Othello, sunt succesiv Desdemona şi Iago, prin intermediul cărora Maurul se autoilustrează ficţional, mai întâi ca exponent al civilizaţiei europene (în imaginea Desdemonei el vede „un războinic blond”) şi apoi ca judecător al mecanismului socio-politic şi moral (în ochii lui Iago el apare drept un „înţelept judecător”). În Othello, stadiul oglinzii reprezintă premisa ficţionalizării tragice a personajului şi, consecutiv, sursa colapsului său spiritual.

Finalmente, se conchide însă că această grilă psihanalitică riscă să simplifice în mod exagerat complexitatea personajului Othello şi intensitatea tragicului shakespearean.