Autor: Nicoleta MIHAILESCU
Editura: CugetareaCod ISSN: 1221-4876, pp. 222-229 Rezumat: Natura utopiei este de a concepe o lume ideală, de a imagina, de fapt, o „contra-lume”. Se spune adesea că păcatul utopiei este de a începe cu mitul pentru a sfârşi într-un ethos revoluţionar. Utopiile diferă între ele printr-un procedeu particular de referire la una din dimensiunile timpului şi prin promisiunea de mântuire pe care o conţin. Relaţia dintre speranţa unei redempţii interioare – prezentă în orice utopie – şi praxis este însă suficient analizată. Mistificarea la care apelează utopia pentru a justifica pretenţiile redemptive este tocmai pătrunderea treptată în registrul ideologic. Când utopia păşeşte dinspre teologie către politică, consecinţa este apelul la un prezent „violent şi decisiv”. Ieşirea din cercul vicios este dată de renunţarea la prezumpţia existenţei unei „naturi umane’. În accepţiunea lui Richard Rorty, utopia trebuie să se elibereze de obsesia căutării unui acord universal asupra căilor de salvare, chiar dacă autorul de utopie riscă să devină un „ironist”. |
Ultima actualizare în Joi, 15 Septembrie 2011 08:19 |
UTOPIE POLITICA SI ADEVAR REDEMPTIV |