Autor: Elena Simina TANASESCU Editura: Institutul European ISBN: 978-973-611-770-1 pp. 89-104 Rezumat
Constituţia României din 1991 a marcat, la nivel juridic, o veritabilă ruptură faţă de trecutul comunist. A fost consacrată o nouă ierarhie de valori, iar aceasta reclama instrumente juridice adecvate. Represiunea penală, necesară în orice stat dar reînnoită în ceea ce priveşte scopurile, funcţiile, formele şi instrumentele, trebuia decuplată de ancorele ideologice anterioare, şi întemeiată în întregime pe principii moderne, care să respecte atât obiectivele proprii legii penale (prevenirea infracţiunilor şi repararea daunelor), cât şi noua « religie» in statu nascendi – protecţia drepturilor omului. În acest spirit, legea fundamentală adoptată prin referendum la 8 decembrie 1991 conţinea – într-o manieră simbolică, în titlul consacrat drepturilor fundamentale – principii generale de drept penal (legalitatea infracţiunilor şi pedepselor şi prezumţia de nevinovăţie) şi câteva dispoziţii de detaliu, mai degrabă de natură procedurală (privind responsabilitatea penală a demnitarilor sau garanţiile adaptate regimului juridic al unor drepturi fundamentale). Revizuirea constituţională din 2003 n-a schimbat cu nimic acest tablou general, limitându-se pur şi simplu la accentuarea nivelului de detaliu al anumitor dispoziţii constituţionale. |
ROUMANIE - UN SYSTEME JUDICIAIRE ENTRE FORMALISME EXCESSIF ET EXCES DE POUVOIR |