Autor: George POPA

Editura:  Cugetarea

Cod ISSN: 973-98199-0-5, pp. 214-218

Rezumat:

Reacţia individuală la moartea iminentă depinde de concepţia fiecărui individ privind semnificaţia existenţială a morţii.

Există două concepţii principale, opuse însă, una pozitivă, cealaltă tragică.

Cea dintâi vede moartea ca o trecere spre un alt mod de existenţă. În cadrul acestei viziuni pot fi distinse trei modalităţi principale, în care moartea este considerată fie ca un element al armoniei cosmice, reintegrarea individualului în universal (modalitatea Togoreană); fie posibilitatea transferului existenţei psihofizice individuale şi a lumii externe într-un tărâm înveşnicit al legendei (modalitatea mioritică); fie culminaţie a vieţii, moartea fiind privită drept o concentrare existenţială maximă care se revarsă în totalitatea universală, incluzând-o (modalitatea Rilkeană).

Al doilea concept, conceptul tragic, vede în moarte fie o rezolvare dorită care pune capăt nimicniciei vieţii (modul Traklean); fie un nonsens, o nedreptate absurdă a naturii (modul comun); fie o necesitate a cărei semnificaţie nu o cunoaştem, un moment dialectic al veşnicei schimbări (modul stoic).

Aceste diverse nuanţe în a concepe esenţa morţii impune necesitatea ca, în asistarea psihologică a muribundului, medicul să se identifice cu viziunea pacientului despre moarte în scopul de a-i menţine moralul şi, pe cât posibil, să-i diminue spaima de moarte. Din acest motiv, medicul trebuie să fie un bun psiholog şi un veritabil filosof în sensul strict al cuvântului.