Autor: Genoveva VRABIE

Editura:  Cugetarea

Cod ISSN: 1221-4876, pp. 123-134

Rezumat:

Problema limbilor minoritătilor naţionale în România – inclusiv cea privind revizuirea regulilor constituţionale din acest domeniu – este abordată de autoare într-o perspectivă largă, care priveşte atât apărarea limbii naţionale cât şi apărarea limbilor minoritare. De asemenea, aceste două categorii de politici sunt anvizajate în cadrul problematicii democratizării societăţii româneşti, pe de o parte, şi a integrării statului în structuri supranaţionale, de tipul Consiliului Europei, Uniunii Europene, etc., pe de altă parte.

Analizând cele două texte adăugate Constituţiei cu ocazia revizuirii ei din 2003 în lumina textelor similare din alte constituţii europene – art. 120 alin. 2 referitor la utilizarea limbilor minoritătilor în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate şi art. 128 alin. 2 ce reglementează dreptul minorităţilor naţionale de a se adresa instanţelor judiciare in limba lor maternă – autoarea argumentează că legiuitorul român a găsit modalităţi adecvate pentru a pune de acord două princii constituţionale ce par contradictorii : cel al afirmării limbii române ca limbă oficială a ţării şi cel privind drepturile lingvistice ale minorităţilor naţionale.

In concluzie se afirmă :

1. Reglementarea drepturilor lingvistice ale minoritătilor naţionale din România se constituie într-un bun exemplu de urmat de către alte state.
2. In calitate de etnii care au o lungă experienţă de viaţă în comun, cu aspiraţii şi valori comune, românii şi minorităţile naţionale din România au reuşit şi reuşesc să pună în mişcare politici lingvistice care fac posibilă şi armonioasă coabitarea şi orientarea întregii activităţi sociale către atingerea obiectivelor fundamentale ale statului unitar român.