|
Universitatea s-a infiintat la 13 decembrie 1990, in cadrul
Fundatiei de Cultura si Stiinta "Moldova" Iasi, devenind
prima
universitate particulara din Moldova. A fost acreditata prin
Legea 137/2005.
| |
 |
Ne-am asumat de la inceput o vocatie europeana, urmand modelul
marelui intelectual si om de stat Mihail Kogalniceanu. Prin
intreaga activitate incercam sa onoram acest angajament moral.
Am dorit si am reusit sa construim o alternativa la
invatamantul public, in contextul noii politici universitare
din Romania democratica. In acelasi timp, consideram ca
misiunea noastra este de a contribui alaturi de invatamantul
public, la crearea unor specialisti competitivi, pe plan
national si international.
In cadrul UMK, Facultatea
de Drept, Specializarile Drept, Geografie, Relatii Internationale
si Studii Europene sunt recunoscute pentru calitatea invatamantului
si cercetarii stiintifice.
Astazi, UMK este o importanta institutie de invatamant
superior, unde studiaza peste 1500 de studenti si profeseaza
peste 70 de cadre didactice. Facultatea de Drept, spre exemplu,
dispune de un corp profesoral propriu, format din peste 70 de
cadre didactice. Si chiar daca cifrele nu spun intotdeauna
esentialul, sa adaugam ca UMK este excelent cotata in topul
universitatilor particulare din Romania (locul 5, dupa
performantele absolventilor la examenul de licenta). UMK este
apreciata in mod deosebit pentru participarea membrilor
corpului sau profesoral la manifestarile stiintifice din
tara si din strainatate. O recunoastere a acestui prestigiu este
alegerea UMK drept gazda a celei de a VIII - a Conferinte
Internationale de Drept si Limba (24 - 26 mai 2002), sub egida
Academiei Internationale de Drept Lingvistic.
In toti acesti ani, am fost calauze bune pentru mii de tineri.
Cu seriozitate, exigenta, deschidere si multa dragoste, vom
continua sa-i insotim pe toti cei ce ne trec pragul in
fascinanta aventura spirituala care este UNIVERSITATEA.
Universitatea "Mihail Kogalniceanu" din Iasi este o institutie de
invatamant superior particulara acreditata. Conform legii, acreditarea UMK (acreditare
institutionala) s-a produs in paralel cu acreditarea
specializarii Drept. Absolventii acestei specializari sustin
examenul de licenta in cadrul UMK. Specializarile autorizate
mai recent (Istorie; Geografie; Relatii Internationale
si
Studii Europene) vor intra in procedura de acreditare
in anii
urmatori. Pana la obtinerea acreditarii, absolventii au
dreptul sa sustina examenul de licenta la sediul UMK,
comisiile fiind delegate de universitatile de stat (acreditate)
cu care UMK a incheiat protocoale.

Clinica Juridica a Facultatii de Drept incurajeaza
participarea studentilor la activitatile de protectie a
drepturilor omului, dezvolta abilitatile practice necesare in
viitoarea cariera si este un cadru ideal de organizare a unor
dezbateri, mese rotunde, reuniuni studentesti pe teme
profesionale. Simularea de procese este, probabil, una dintre
activitatile practice favorite ale studentilor
UMK. Clinica juridica functioneaza in cadrul unui parteneriat
intre
UMKsi
Centrul de Mediere si Securitate Comunitara - Iasi.
Laboratorul de criminalistica este unul dintre cele mai
moderne laboratoare ale facultatii de Drept, fiind dotat cu
materiale si aparatura moderna.
Studentii au astfel posibilitatea sa realizeze o veritabila
practica in domeniu, familiarizandu-se cu munca de cercetare
la fata locului, prelevarea probelor etc.
Laboratorul de informatica este dotat cu o retea de 20 de
calculatoare performante, unde va puteti imbunatati relatia cu
un partener indispensabil pentru specialistul mileniului trei:
computerul. Totodata, va puteti perfectiona deprinderile de
editare a lucrarilor stiintifice, si tot aici aveti acces la
posibilitatile nelimitate pe care le ofera Internetul.
Daca sunteti sau veti deveni studenti ai
UMK, atunci veti
frecventa cu siguranta biblioteca Universitatii. Veti gasi
aici un fond de carte valoros si in sala de lectura, o
ambianta placuta si conditii optime pentru studiu.
Din cele peste 10000 de volume, peste trei sferturi sunt
lucrari axate pe profilul facultatilor din UMK, dar
exista si
publicatii de interes general, de o valoare incontestabila
(Encyclopedia Britannica, Britannica Atlas, Encyclopedia Universalis).
Centrul Francofon de Drept Constitutional este o expresie a
colaborarii intre UMK si universitati de renume din
strainatate, oferind cadrul ideal pentru reuniuni stiintifice,
proiecte de cercetare comune si alte initiative de cooperare. |